contact@gal-berceni.ro
Comuna Berceni, Ilfov Romania

Partidul GRUPUL DE ACTIUNE LOCALǍ BERCENI

aerial1
Iulian Mihalcea
Acasa » Iulian Mihalcea

Am vârsta de 56 de ani, iar de aproximativ 14 ani locuiesc în comuna Berceni.

A trecut atâta vreme și din păcate comuna nu a evoluat vizibil, în ceea ce privește infrastructura rutieră, siguranța cetățeanului și condițiile de locuit. În plus, an de an, traficul devine tot mai aglomerat iar aerul irespirabil.

M-am hotărât să mă implic, alături de toți cei care au fost dezamăgiți de activitatea ineficientă a membrilor partidelor consacrate, aflate în conducerea administrației locale, astfel că, la apariția partidului ,,Grupul de Acțiune Locală Berceni”- partid local, am devenit membru de partid. Pentru noi, locuitorii comunei, apariția acestui partid este garanția rezolvării numeroaselor probleme și ieșirii din letargia instalată în ultimii ani. În plus, voi candida și la funcția de consilier local, pentru a fi de folos comunității locale prin cunoștințele și experiența mea.

În mare parte, activitatea profesională am desfășurat-o în domeniile Situațiilor de Urgență și Protecției Civile, îndeplinind diferite funcții de execuție sau comandă. Ultima funcție pe care am deținut-o a fost cea de adjunct al inspectorului șef într-un Inspectorat Județean pentru Situații de Urgență. Așadar, unde aș putea să ajut mai mult, dacă nu în domeniul  protecției și siguranței cetățenilor aflați în situații de urgență? Bineînțeles că nu mă voi limita doar la acest aspect, ci voi veni cu propuneri ce vizează activitatea de asistență socială a copiilor, persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități.

Concret, voi susține Programul politic al partidului GAL, cu precădere în domeniul ,,Siguranță și securitate” (Cap.IX), sprijinind înființarea unui Punct de lucru pentru pompieri în comuna noastră, dotat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, suficient pentru a oferi un grad sporit de confort și siguranță. Eliminăm astfel teama că timpul de răspuns al pompierilor va fi lung din cauza blocajelor pe D.J.401, singurul drum de acces apropiat dinspre București. Este nevoie de acest Punct de lucru mai ales că nu suntem cu nimic mai prejos față de alte comune din județele vecine, care deja au înființat asemenea structuri colaborând cu Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență. Stă în puterea Consiliului local și a Primarului să hotărască accesarea fondurilor europene puse la dispoziție în acest sens.

Referitor la asistența socială a copiilor, persoanelor în vârstă și cu dizabilități, obiective prevăzute în Capitolul XI din Programul partidului, având în vedere și calificarea mea de psiholog specialist, voi veni cu propuneri pentru accesarea fondurilor europene și crearea unui cadru instituționalizat pentru bătrânii cu nevoi de îngrijire, dar și a unei creșe, dacă studiile de impact vor reliefa această necesitate.

Vă îndemn să veniți în secțiile de votare, să votați Partidul GAL și lista sa de consilieri, pe domnul Vasile Diaconu pentru funcția de Primar, deoarece numai câștigând alegerile locale vom putea face împreună o schimbare benefică.

Contact: iulian.mihalcea@gal-berceni.ro